Toate evenimentele

Ref. EVT-016560
· monitorizat live
· actualizat 23.08.2026 11:38
Artă & Muzee
Best of Caragiale
Best of Caragiale Cinci dintre cele mai savuroase capodopere ale lui I. L. Caragiale urcă pe scenă într-un singur spectacol, compact și exploziv: BEST OF CARAGIALE De la Bubico cel neastâmpărat și Veta cea deznădăjduită, trecând prin eleganta perfidie de la Five O'Clock, prin vacarmul unei nopți furtunoase cu Rică Venturiano și jupân Dumitrache, prin mascarada de la carnaval unde totul se deghizează în altceva. Și până la celebra scrisoare care nu ajunge niciodată acolo unde trebuie sau, mai rău, ajunge exact unde nu trebuia. România lui Caragiale e vie, e zgomotoasă, e coruptă cu poftă și îndrăgostită cu tupeu. Victoria Dicu, actriță a Teatrului Național „I. L. Caragiale" din București și fondatoarea Școlii de Comedie, semnează regia acestui spectacol-mozaic, în care cinci lumi caragialești se întâlnesc pe aceeași scenă cu energia și autenticitatea care au devenit marca Școlii. Pe scenă se află cursanții grupei de începători și o mână de copii talentați, mulți dintre ei pășind pentru prima dată în fața unui public. Tocmai de aceea spectacolul are o miză în plus: nu doar să joace Caragiale, ci să-l simtă, să-l trăiască, să-l descopere cu ochii larg deschiși. Asta se va vedea, se va simți și se va auzi din râsetele specifice fiecărui spectacol regizat de Victoria Dicu. Vino să te convingi! 14 septembrie, ora 20:30, la Sala Mică a Teatrului Național „I. L. Caragiale" din București.
Prețul față de piață
Cel mai mic preț la acest eveniment — 81 RON — comparat cu mediana pieței.
În București
−19% sub medie
median 100 RON · 1475 evenimente comparabile
mai ieftinmedianmai scump
Artă & Muzee (toată țara)
−19% sub medie
median 100 RON · 1868 evenimente comparabile
mai ieftinmedianmai scump
Comparație pe platforme
actualizat acumdefalcare preț (cel mai ieftin bilet)
Preț bază bilet
Comision platformă
Taxă procesare
Total de plată
tipuri de bilet & stoc
TICS Radar e neutru — ordonăm strict după preț, fără favoriți și fără comision.
Evoluția prețului
30 zile— min · — max ·
În același oraș
Vezi tot orașul →
Și în București
Același tip
Vezi tot →