Concert Alexandra Știrban și Maxim Belciug

Cântă pe înserat un trecător Se spune că Titi Botez, unul dintre marii cântăreți ai Bucureștiului interbelic, avea un așa succes la publicul feminin, încât aparițiile lui deveniseră adevărate evenimente mondene. Elegant, cu voce caldă și un farmec care trecea dincolo de scenă, cânta romanțe și șlagăre sentimentale într-o vreme în care cântecul nu era doar spectacol, ci și un fel de mesager al iubirii. Doamnele îl adorau, iar legenda spune că unele dintre ele își trimiteau bilețelele parfumate direct la scenă. Titi Botez era ceea ce astăzi am numi un star, iar faima lui circula fără internet, din gură în gură, din cafenea în cafenea și, mai ales, din inimă în inimă. Așa era Bucureștiul interbelic: un oraș care cânta și care își adora stelele. Muzica ieșea din teatre și intra în cafenele, în case și-n grădini, era prinsă pe discuri, tipărită în partituri și purtată mereu în suflet. Romanța era parte din această lume, alături de tango, de vals, de cântecul de pahar și de șlagărul sentimental. Nelipsită, muzica alcătuia coloana sonoră a unui București care își câștigase renumele de Micul Paris nu doar prin arhitectură și maniere franțuzești, ci și printr-un anumit fel de a trăi, boem, sentimental și artistic. Din această lume vine concertul „Cânta pe înserat un trecător”, în care soprana Alexandra Știrban și chitaristul Maxim Belciug readuc romanțele, cântecele de voie bună și muzica românească interbelică la formula lor cea mai simplă și, poate, cea mai seducătoare: o voce și o chitară. Prin programul acesta cu parfum interbelic, cei doi ne pun față în față cu noi înșine: cei de acum și cei de atunci. Ce se întâmplă când ajungem să ascultăm din nou o romanță veche de aproape un secol? Ne mai stârnește un zâmbet? Ne mai doare unde trebuie, ne mai înfioară? Mai găsim în noi ceva din oamenii de atunci? S-ar putea să descoperim că Bucureștiul acela este încă aici și ne așteaptă, pe înserat, într-o voce și-o chitară.