Pache, colț cu Mătăsari...

Când te joci iarăși de-a războiul, când te prefaci că azi e ieri, când crezi că domini așteptări, când sari pe muchia subțire dintre îndrăzneală și păreri, când lași povestea să te fure, când fericirea îți dă dureri, când se suspendă asfințitul și „încă?” a devenit „deja!”, când nu mai știi dacă ai pierdut ori dacă ai câștigat ceva, când viața te invită la dans pentru ultimul vals și nu știi dacă să refuzi sau să zâmbești sau să te lași, când parcă este prea devreme și, totodată, prea târziu, când ești sărac și ești boem și chiulangiu și zurbagiu, când cânți și râzi și plângi și taci, hrănind speranțe mult prea vagi, când ești mereu bătut de soartă, dar nu ești singur niciodată, când mahalaua din alt secol te adună în vraja ei cu smalț și când ghicești iubirea în zaț și când petreci cu lăutari, când toate astea ți se întâmplă pe Pache, colț cu Mătăsari… …înseamnă că trebuie să vezi cu ochii tăi spectacolul.