TARTE PENTRU SOMNAMBULI

Textul „Tarte pentru somnambuli” este o alegorie a așteptării și a inacțiunii. Undeva în Balcani (cu G. H.), personajele noastre așteaptă la o coadă ce, după toate semnele, pare că nu are sfârșit sau început. Captivi într-un ambuteiaj nesfârșit, în vehicule atipice (mașini de scris, de cusut și de spălat), un Tânăr, un Bătrân și un Bebeluș refuză cu încăpățânare să acționeze. Absurd și comic - aflăm în prim plan trei personaje ce-și așteaptă Salvarea - care poate veni drept pensie, iubită onirică sau speranță deșartă. Ce altceva le rămâne de făcut - în aceste cumplite condiții pentru care chiar ei sunt vinovați - decât să se alieze și să elucideze misterul salvării-fantomă. Paralizați de lașitate și comoditate, personajele preferă să rabde de foame ascunși sub pături decât să coboare după o tartă scăpată pe șosea de un trecător. Speranța lor se spulberă odată cu apariția Poștăriței: Tânărul este ignorat de ea, iar Bătrânul primește, după zeci de ani de așteptare, o pensie de 0 lei. Dincolo de glumă, Teo Spătaru - dramaturg și psiholog de profesie - reușește o radiografie locală a lașității de "a fi", piesa încheindu-se simbolic acolo unde a început, cu reluarea eternă a acestui ciclu absurd.