Toate evenimentele

Ref. EVT-003857
· arhivat
Artă & Muzee
UNION PLACE ONLINE
Eveniment încheiat
A avut loc pe Joi, 25.06.2026 · 16:00. Nu mai sunt bilete de cumpărat.
UNION PLACE ONLINE UNION PLACE Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu De Elise Wilk Regia Cristian Ban „Am ales această poveste pentru că vorbește sincer, cu umanitate și umor despre oameni din trei colțuri ale Europei, care încearcă să se conecteze și să-și regăsească sensul într-o lume plină de contradicții. Mă bucur și mă simt provocat că lucrez cu o distribuție internațională și că spectacolul se va juca în trei limbi. Frumusețea textului scris de Elise Wilk stă și în faptul că, indiferent de unde pornesc, toate poveștile se întorc, într-un fel sau altul, spre România și trecutul ei” - Cristian Ban. Sophie îl întâlnește întâmplător pe Darius într-o cafenea vieneză, iar de aici până la mai mult de o aventură de o noapte nu e decât un pas. În Sibiul postcomunist, Mariana și Rudi se reîntâlnesc după câteva decenii, împărtășindu-și viețile, speranțele și eșecurile pe care le-au trăit în tot acest timp departe unul de celălalt. În așteptarea unei vizite importante, undeva în Luxemburg, în cuplul Daniela și Walter apar disensiuni pe marginea modului în care fiecare dintre ei își tratează copiii din căsniciile anterioare. Niciunul dintre aceste personaje cu conștientizează, în schimb, modul în care destinul său se întrepătrunde cu al celorlalți. Întrețesând trei povești paralele, cu scopul de a ilustra o radiografie a dezrădăcinării, Elise Wilk creează un text polifonic trilingv despre condiția umană în Europa zilelor noastre care, lăsând în urmă teroarea dictaturii, riscă să repete greșelile trecutului. Scenografia: Andreea Săndulescu Light design: Cristian Niculescu Grafică: Alin Danila Foto: Vlad Dumitru Subtitrare: Antonia Ecaterinescu Manager proiect: Daria Ciobanu Distribuția: Sophie - Olga Török Darius - Gyan Ros Rudi - Viorel Rață Mariana - Serenela Mureșan Daniela - Emőke Boldizsár Walter - Daniel Plier Alex - Patrick Imbrescu Spectacol în limbile română, engleză și germană, cu traducere în limbile română și engleză Durata: 1h 40min Data premierei: 11.09.2025 Titlul original: UNION PLACE România
Acest eveniment s-a încheiat
Comparația de prețuri și evoluția prețului nu mai sunt disponibile pentru evenimentele trecute. Mai jos găsești evenimente similare, viitoare.
În același oraș
Vezi tot orașul →
Și în Sibiu
Același tip
Vezi tot →